Dorin Paicu – meșter popular, Drăgoiești, județul Suceava, cojocărit
Cojocăritul a fost cel mai important și întâlnit meșteșug specializat în prelucrarea pieilor. Este practicat în special de către bărbați, femeile ocupându-se cu preponderență de cusutul elementelor decorative. Prin cojocărit se asigura confecționarea unor piese de port: bondițe, cojoace, mintene, căciuli. Se practica pe lângă ocupații, mai ales în lunile reci ale anului, atunci când nu sunt munci agricole. Meșterul cojocar Dorin Paicu a preluat meșteșugul de la părinți și bunici, iar acest lucru l-a ajutat și motivat în același timp să devină unul dintre cei mai iscusiți și renumiți cojocari din zonă. S-a născut în Drăgoiești, acolo locuind și astăzi. Își are atelierul într-o anexă a casei, acel spațiu fiind locul unde își începe povestea orice obiect ieșit din mâinile sale. Făurește bondițe cu primul de dihor sau de miel, decorul aplicat fiind din toate zonele județului, în funcție de cerințe: floral viu colorat sau cu maron și negru, motive geometrice cusute cu mărgele și firul de mătase etc. Este ajutat de soție la cusut, dar și de alți membrii ai familiei. Se pricepe și la restaurarea obiectelor specifice acestui meșteșug: cojoace, bondițe decorate, curele, căciuli. Chiar dacă lucrează la comandă, meșterul nostru este prezent și în târgurile și expozițiile de specialitate la care este invitat. Speră ca fiul său să ducă mai departe cu mândrie acest meșteșug, pe care el îl respectă și care îi este tare drag.











