Ana Cazac – meșter popular, Gura Humorului, măști tradiționale.
Doamna Ana confecționează măști tradiționale specifice zonei din care provine, iar mai nou cochetează cu țesutul și cusutul trăistuțelor, dar și cu împletiturile din sfoară. A început să facă măști la sugestia maestrului Pânzaru Mihai PIM, care îi cunoștea activitatea din cadrul instituției unde lucra DGASPC. Și astazi lucrează tot cu copiii cu dizabilități și handicap, pe care îi învață tainele meșteșugurilor pe care ea le practică. Măștile tradiționale pe care le creează sunt folosite în obiceiurile de iarnă. Dincolo de faptul că măștile sunt obiecte care trezesc atât râsul, cât și frica, ele reprezintă o lume arhaică ale cărei rădăcini se află în gândirea tradițională. Meșterița noastră confecționează măști care reprezintă personaje din lumea cotidiană sau imaginară, cum ar fi: moși, babe, doctori etc. Folosește materialele care s-au folosit mereu, atât organice cât și anorganice. Obiectele sale le întâlnim în târguri și expoziții de specialitate. Trebuie amintit și faptul că doamna Ana coordonează alteliere demonstrative, dar și tabere de specialitate.









