1807, Suceava – 02.10.1864, Suceava

Staroste al unui taraf, format din nai, două cobze, un violoncel şi şapte viori, care cânta, în fiecare vară, în anii de după 1850, la Lăpuşna, staţiune balneară care figurează în „Bucovina luminată” a lui Knapp (care i-a făcut portretul), Nicolae Picu, fost component al tarafului lui Barbu Lăutaru, „cânta dansurile tuturor naţiunilor. El se bucura, oriunde, de cea mai mare stimă, pe care o merita pe deplin, atât prin arta sa, cât şi prin purtare” (Leon cav. de Goian).

11.03.1933, Bilca – 11.01.2011, Bilca

A înființat în anii ’ 50 taraful tradițional „Bujorul”. El a provenit dintr-o veche familie de muzicanți, bunicul său, Parteni Bujor fiind un cunoscut violonist în zona Cernăuți, înainte de primul razboi mondial. Vasile Mucea a mai avut doi unchi trompetiști ce au murit pe frontul italian, în primul război mondial. Cel de la care a deprins meșteșugul viorii a fost fratele său mai mare, George, mort pe frontul rusesc în cel de-al doilea razboi mondial. Copil fiind, a învățat să cânte la vioară la vârsta de 7-8 ani, în anul 1945 însă a cântat prima oară, în public, la o nuntă de tigani. A fost printre ultimii rapsozi ai Bucovinei, care, prin talentul său nativ s-a străduit să transmită generațiilor urmă toare valorile nestemate ale zonei. În ciuda vârstei și a problemelor de sănătate,Vasile Mucea a cântat pâna în ultima clipă. Celebrul taraf creat de rapsod a cântat și peste hotare, la nunți de familii de români din Londra, Franţa, Italia, Germania, Elveția si Austria.

14.04.1892, Fundu Moldovei – 06. 01. 1981, Fundu Moldovei

Meşter de instrumente muzicale şi rapsod popular, întemeietor de taraf tradiţional (vioară – fluier – cobză), Sidor Andronicescu a fost un spirit pasionat, inventiv şi neliniştit, dovedind o mare receptivitate în înregistrarea vechilor cântece şi hore. Datorită lui Constantin Brăiloiu, cântecele sale au fost imprimate pe trei discuri pentru Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români, în 1936. În anii din urmă, a condus un taraf în care el a cântat la vioară, Ilie Cazacu la fluier, Nichita Şuiu la cobză, Filaret Nerghiş la vioară secundară, Alexandra Flocea (fiica lui) la acordeon şi Costau Şuiu la contrabas. El a păstrat, în această formaţie, nealterate, atât repertoriul, cât şi stilul de interpretare: o muzică simplă, frustă, în care lirismul şi voiciunea dansurilor sunt moderate specific firii bucovinenilor.

11.04.1905, Sadova – 25.03.1999, Sadova

Printre cântărețele satului, care s-au distins, prin cântecele lor, Maria Surpat, soră cu Zenovia Țâmpău, a fost ,,descoperită” de Constantin Brăiloiu, cu prilejul unei cercetări folclorice la Sadova în septembrie 1935 la 28 de ani. S-a luptat să răzbească, cu greutățile vieții, cum spunea singură: ,, Cine nu-i mâncat de rele/ Nu știe-a cânta de jele”. Maria Surpat a fost una dintre cele mai înzestrate păstrătoare și creatoare de folclor din Bucovina.. Repertoriul ei se compune din peste 50 de cântece, unele dintre ele foarte răspândite, cântându-se la radio, publicate în culegeri de specialitate, iar altele înregistrate, în 1956, și reproduse pe discuri Electrecord.

01.09.1946, Bilca

Copil fiind a îndrăgit cântecul popular, remarcându-se la serbările școlare și spectacolele organizate în Căminele Culturale unde, cânta singură, fără acompaniament. Talentul l-a moștenit de la mama sa, Elena, o horitoare cunoscută în sat și apreciată pentru talentul ei. Rapsodul Felicia Cuciurean, doinitoare fără pereche, se remarcă și prin priceperea ei de a crea versuri pentru melodiile tradiționale din vatra etnofolclorică Rădăuți dintre care amintim: ,,Crești pădure și te-ndeasă”, ,,Căsuța mi-i sub pădure”. Din anul 1970 este coordonatoarea Grupului folcloric ,,Altița” cunoscut ca ,,Babele de la Bilca”. Este o iubitoare de folclor și tradiție, îndemnând tinerii să păstreze doinele, cântecele și bocetele bucovinenilor. În anul 2013 a obținut titlul de Tezaur Uman Viu, acordat de Ministerul Culturii.

16.03.1945, Bilca – 16.09.2008, Suceava

Încă din perioada copilăriei, participa la şezători, obiceiuri de Anul Nou, hore, botezuri, nunţi şi înmormântări, fiind atras de folclorul muzical. La vârsta de 5 ani, o chemare interioară l-a determinat să-şi confencţioneze un fluier dintr-o creangă de soc la care a învăţat să cânte. Prin aceasta, dorea să-l imite pe Gheorghe Corfus, un bătrân pasionat de muzică de la care a învăţat să cânte la acest instrument. Sursa principală de îmbogăţire a repertoriului lui Constantin Sofian au constituit-o bogăţia folclorului muzical local, diversitatea obiceiurilor, precum şi a datinilor specifice. Avea un repertoriu bogat, original, o intepretare artistică personală, o multitudine de trăiri pe care doar satul cu spiritualitatea sa specifică o poate insufla. După absolvirea liceului, a înfiinţat un ansamblu artistic alcătuit din taraf, solişti vocali (Laura Lavric), solişti instrumentişti (Constantin Sofian-fluier, Doru Fărcaş-vioară) şi dansuri populare. După mai multe spectacole, acest ansamblu a devenit cunoscut şi apreciat pentru calitatea repertoriului şi interpretării. Primele înregistrări care au contribuit la afirmarea sa în domeniul artistic, au fost realizate în Studiourile Radiodifuziunii Române. Analizând materialele de la Rădăuţi, comisia de specialitate a aprobat şi programat în ianuarie 1968 imprimarea unui număr de opt piese interpretate la fluier şi tilincă cu orchestra Radiodifuziunii Române sub îndrumarea dirijorilor Radu Voinescu şi Victor Predescu.

09.01.1939, Horodnic de Jos – 28.02.1993, Suceava

Pasiunea pentru muzica populară și pentru vechile instrumente muzicale i-a călăuzit pașii spre Ansamblul Artistic ,,Ciprian Porumbescu” din Suceava începând cu 1960, iar din anul 1961 a intrat prin concurs în orchestra ansamblului. Silvestru Lungoci a cântat la început din fluierul tipic al Bucovinei și ținuturilor din partea de miază-noapte a Moldovei, cel cu țeavă cilindrică, complet deschisă la ambele capete. In cadrul ansamblului, a învățat să cânte și din fluierul mare moldovenesc, interpretând doine, bocete, cântece tărăgănate și jocuri domoale. Rapsodul are marele merit de a fi reintrodus în Bucovina bătrânul fluier – cavalul – și cimpoiul, instrumente prezente în vestitele tarafuri de lăutari de altădată, folosindu-le cu pricepere în cadrul orchestrei din care făcea parte. In afară de instumentele mentionate, Silvestru Lungoci a fost interpret neîntrecut și la tilincă, ocarină și nai. Stapânește un bogat repertoriu muzical, cules în mare parte din zona folclorică a Horodnicului, îmbogățit cu melodiile auzite la petrecerile, jocurile și nunțile tărănești la care nu o dată a fost poftit să cânte: ,,Bătuta din Horodnic”, ,,Țărăneasca din Voitinel”, ,,Bătrâneasca”, ,,Fudula”, ,,Bătrâneasca din Braniște”, ,,Roata de la Volovăț”, ,,Huțulca din Sadău”, etc.

02.08.1935, Horodnic de Jos – 16.01.2015, Horodnic de Jos

A fost cel mai mare dintre cei patru frați, 3 băieți și o fată. Din cauza războiului nu a reușit să facă decât 6 clase, urmând mai târziu să termine școala. A învățat să cânte la vioară de la Maftei Juravle din Straja. Împreună cu fratele lui, Silvestru Lungoci, cântau la toate horele, petrecerile din sat, el din vioară și Silvestru din fluier. Are imprimări la Radio Iași, melodii culese din vatra satului ce se regăsesc pe CD-ul ,, Fiii satului”, acompaniamentul fiind asigurat de către orchestra Ansamblului Artistic ,,Ciprian Porumbescu” din Suceava. Dintre melodiile culese de către rapsod amintim:,, Bătrâneasca de la Huși”, ,, Hora lui moș Andrei”, ,,Huțulca din Brodina”, ,, Bătuta lui Bătălău”, ,,Pripoianca”, ,,Klazirul” – inspirație poloneză, ,,Păunașul”, ,,Strujanul”, etc. – melodii preluate de generația tânără.